Autoritățile japoneze au anunțat că au descoperit noi cazuri de mașini Toyota ale căror teste au fost falsificate. Compania anunțase anterior că verificările interne s-au finalizat și nu mai există alte cazuri de acest tip. Între timp, cele două cazuri au fost rezolvate.
Constructorul auto Toyota Motor Corporation a lărgit investigațiile interne pe tema omologărilor de automobile și a anunțat că noi modele vor fi incluse pe lista celor care se retrag de la vânzare până când vor fi obținute noi certificări.
Toyota este în centrul unui scandal deschis de autoritățile japoneze, din cauza depistării unor nereguli majore la omologarea unor vehicule. Akio Toyoda, președintele Toyota și fost CEO al companiei, a susținut o conferință de presă în care a confirmat faptul că s-au declarat valori incorecte ale unor parametri ai unor mașini, mai ales la cele de la testele de siguranță, pentru certificare. Autoritățile japoneze au anunțat că și Mazda, Honda, Suzuki și Yamaha au încălcat legislația în cazuri similare.